Viața și opera lui Ion G. Sbiera, personalitate culturală bucovineană și reper identitar pentru bibliotecă.

ION G. SBIERA - VIAŢA ŞI OPERA

Ion G. Sbiera este una dintre acele personalităţi care, deşi respectate şi apreciate de contemporani, este trecută în uitare după trecerea în nefiinţă. Născut în localitatea bucovineană Horodnic de Jos, districtul Rădăuţi, la 1 noiembrie 1836, într-o familie de ţărani înstăriţi, era al optulea din cei zece copii pe care i-au avut Ana şi Gheorghe Sbiera. Primele noţiuni de scris şi de citit le-a primit, în toamna 1943 - primăvara 1944, de la unul dintre învăţătorii ambulanţi care cutreierau Bucovina şi care, pentru un acoperiş, hrană şi o mică sumă de bani, învăţau pe copiii românilor Bucoavna, Ceaslovul, Psaltirea şi computul. La îndemnul cunoscuţilor şi la stăruinţa soţiei sale, Gheorghe Sbiera şi-a dus pe cei doi fii ai săi, Nicolae şi Ion, în toamna anului 1845, la şcoala primară din Rădăuţi, unde vor rămâne trei ani. În şcoală, limba de predare era germana, învăţătorii nu ştiau româneşte, iar elevii români erau obligaţi să înveţe pe de rost materiile. Acest sistem de învăţare avea un mare neajuns: copiii nu înţelegeau materiile predate, iar mai târziu, când deja puteau să comunice corect în limba germană, acumulaseră deja un bagaj de noţiuni pe care le puteau exprima numai în limba germană, ei neputându-le corela cu noţiuni din limba română. "întra-această tristă poziţiune am ajuns mai ales din a treia clasă gimnazială, de când începuseiu a şti mai multe în graiul nemţesc decât în cel românesc !" mărturisea, peste ani, Ion G. Sbiera. în 1848 I. G. Sbiera s-a înscris la Şcoala Normală din Cernăuţi, iar un an mai târziu s-a transferat la Gimnaziul superior. Din lipsa mijloacelor financiare era nevoit să dea lecţii particulare altor şcolari. Distingându-se la învăţătură prin rezultate excelente şi pentru că a manifestat dorinţa de a îmbrăţişa cariera de preot, Fondul Religionar Ortodox i-a acordat o bursă de 80 de florini. Era o practică curentă a Bisericii Ortodoxe de a-i ajuta pe copiii dotaţi, dar fără mijloace materiale. încă de pe băncile şcolii, Sbiera se pregăteşte ca autodidact, procurându-şi, cu puţinii bani, cărţi de istorie, literatură, filozofie ş.a. Aşa a ajuns în posesia Istoriei Universale a lui W. Fr. Schlossen, a unui Compendiu de psihologie aparţinând lui Fr. Volkmar, a lucrării Spiritul naturii de Hans Cristian Orsted ş.a.m.d., care au contribuit la lărgirea considerabilă a zestrei sale de cunoştinţe. După cum avea să mărturisească peste ani, aceste lecturi au produs în mintea adolescentului "o revoluţie întreagă". La gimnaziul cernăuţean, Sbiera a avut marea şansă de a-l avea ca profesor pe Aron Pumnul, cărturar şi mare patriot român, originar din Transilvania. Acesta a avut o influenţă hotărâtoare asupra carierei tânărului elev, contribuind decisiv la formarea conştiinţei şi a caracterului său. "Convenirile mele din ce în ce mai dese şi tot mai intime cu acest mare şi iscusit învăţător au lăsat urme neşterse în sufletul meu şi, pe nesimţite, m-au făcut să apuc calea şi direcţia în care m-am mişcat în toată viaţa ea ulterioară". Prin intermediul lui Aron Pumnul, Sbiera a ajuns să-i cunoască pe fraţii Hurmuzachi: Constantin, Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru (Alecu). Ultimul îl va iniţia în "curentul autonomist şi naţionalist" din ţară şi-l va ajuta mai târziu în multe din întreprinderile sale pe tărâm cultural. La gimnaziul cernăuţean, Pumnul avea o bibliotecă pe care apus-o la dispoziţia gimnaziştilor. Prin diverse donaţii, aceasta şi-a mărit substanţial zestrea, de ea răspunzând, pe rând, câte unul din cei mai buni elevi. Primul ei "custode" a fost I. G. Sbiera. După el au urmat şi alţii, între ei aflându-se şi Mihai Eminescu. Aceasta poate fi considerată prima bibliotecă cu caracter public din Bucovina şi a avut un rol deosebit prin faptul că aici se găseau cărţi româneşti, care nu puteau fi procurate din altă parte. În anul 1857 Sbiera trece examenul de bacalaureat cu calificativul excelent, după care, la fel ca mulţi alţi tineri de vârsta lui, a luat drumul Vienei pentru a studia dreptul. în paralel va frecventa şi cursurile facultăţii de filozofie. în iulie 1861 Sbiera termină studiile superioare şi se întoarce în Bucovina. Este gata să accepte o funcţie publică în guvern, dar, la insistenţele fraţilor Alecu şi Gheorghe Hurmuzachi renunţă la hotărârea sa şi primeşte să-l suplinească la gimnaziu pe fostul său profesor Aron Pumnul, acum grav bolnav. în cei zece ani de profesorat la gimnaziu, Sbiera s-a arătat a fi un adevărat urmaş al lui Pumnul. Realizând faptul că elevilor le lipsesc elementare cunoştinţe de istorie naţională, a încercat să suplinească această lacună, ţinându-le prelegeri de istorie a românilor, în măsura cunoştinţelor de care dispunea. Lipsa unor manuale, l-a determinat pe Sbiera să dobândească din mers cunoştinţe de istorie, studiind lucrările de specialitate ale unor reputaţi cercetători români şi străini, suficiente pentru a-şi îmbogăţi prelegerile cu cele mai noi descoperiri în domeniu. Aceste prelegeri erau completate în mod fericit cu manifestările (excursii, sărbători religioase etc.) organizate, împreună cu elevii şi care deveneau adevărate serbări cu caracter naţional: se cântau cântece populare, se recitau poezii patriotice, se ţineau discursuri. În 1862 Sbiera s-a aflat în fruntea intelectualilor români care au pus bazele Reuniunii de Lectură din Cernăuţi, devenită, după numai trei ani, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Aceasta, grupând în jurul său pe cele mai luminate minţi ale intelectualităţii bucovinene, organizând filiale în oraşele şi chiar localităţile rurale mai mari, a jucat, până la Unire, acelaşi rol pe care l-a avut surata sa transilvăneană Astra. Secretar al Societăţii a fost desemnat I. G. Sbiera, funcţia de preşedinte fiind ocupată de Mihai Zotta, iar cea de vicepreşedinte de Alexandru Hurmuzachi. I. G. Sbiera s-a aflat, de asemenea, printre întemeietorii şi principalii colaboratori ai revistei Foaia pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, pe care a condus-o din iulie 1866 până în decembrie 1869. El a publicat aici, dar şi în România Jună, Arhiva, Candela, Familia, Gazeta Transilvaniei, Vatra etc., cronici, articole, necroloage, studii de istorie, lingvistică şi folclor. Cunoscut şi apreciat pentru activitatea sa, în 1866, este numit membru al Societăţii Literare Române, înfiinţată în capitala tânărului stat român, având drept scop principal întocmirea dicţionarului şi glosarului limbii române, "acele două mari coloane ale templului literar al naţiunii române". Societatea transformându-se în Academia Română, Sbiera a devenit astfel membru fondator al acestui înalt forum ştiinţific. La 8/20 august 1867 el va fi ales secretar al Societăţii Literare. Câteva zile mai târziu el va fi cooptat în comisia însărcinată cu alcătuirea unui "proiect de ortografie după principiu etimologic, căutând a concilia, pe cât se poate, şi fonetica limbii cu dânsul". Ca membru al acestei comisii I. G. Sbiera va propune un punct de vedere propriu, pe care îl va prezenta ca pe "unicul naţional şi corespunzător pentru scrierea limbii române" după socotinţa sa şi singurul capabil să unifice ortografiile tuturor provinciilor româneşti. Deşi respins de plenul academic, acest proiect conferă autorului meritul de a fi primul filolog care, în prima sesiune a Societăţii Academice Române, destinată unificării ortografiilor române, s-a opus etimologismului şi a prezentat prima variantă completă şi unitară a alfabetului latin al limbii române, având la bază principiul fonetic. Demisionând de la conducerea Foii Societăţii şi apoi şi din învăţământ (1871), Sbiera se angajează custode la Biblioteca Bucovinei, instituţie înfiinţată în 1851. Aici va lucra timp de patru ani (până în 1875), dând dovadă de aceeaşi sârguinţă şi conştiinciozitate. Odată cu înfiinţarea Universităţii şi trecerea Bibliotecii Ţării sub patrimoniul acestei instituţii, Sbiera îşi menţine postul de custode. Activitatea acestuia pe tărâm ştiinţific şi cultural i-a adus notorietate, bucurându-se de un prestigiu cum puţini contemporani îl aveau. "Toată viaţa mea - va scrie el - am petrecut-o cu ochii în carte şi cu condeiul în mână. Cărţile erau prietenii mei cei mai buni şi cititul lor conversarea cea mai plăcută". Acest lucru determină autorităţile să-l propună pentru catedra de limba română la nou înfiinţata Universitate (1875). În ziua de 18 octombrie 1875 el îşi va susţine discursul de deschidere a cursurilor sale, intitulat Educaţia veche şi educaţia nouă. Acesta a fost primul "curs" rostit în limba română la Universitatea cernăuţeană. Pentru că nu era profesor titular, Sbiera a fost nevoit să păstreze şi postul de custode de la Bibliotecă. În 1881 obţine titulatura asupra catedrei, iar în 1886 doctoratul în filozofie. Sbiera va rămâne profesor până în anul 1906, când locul său va fi luat de Sextil Puşcariu. I. G. Sbiera se va stinge din viaţă zece ani mai târziu, la 22 octombrie 1916, la Cernăuţi. Opera lui I. G. Sbiera tratează probleme sociale şi ideologico-culturale, istorice şi didactice, de ortografie şi filologie, memorialistică, de istoria literaturii şi folclor. Crescut şi educat într-o societate aflată sub administraţie străină, Sbiera va promova o anume ideologie naţională, în care un loc important îl vor ocupa problemele privitoare la conceptul de naţiune, însemnătatea şi rolul graiului naţional, la şcoală şi rolul ei în educarea tineretului sau cele de etnogeneza românilor precum şi a spaţiului geografic în care aceştia au apărut şi s-au manifestat ca naţiune. Opera savantului poate fi cronologic împărţită în două: cea din anii de tinereţe (1860-1875) şi cea din anii maturităţii (1875-1906). Dacă în prima etapă a fost preocupat de probleme legate de viaţa publică din Bucovina, de învăţământ, de chestiuni de şi folclor, în cea de a doua se va ocupa de cercetarea trecutului istorico-cultural al poporului român, pentru a-şi redacta cursurile de istorie veche destinate studenţilor săi şi va elabora monografii, precum şi un studiu asupra Codicelui Voroneţian. Încă din vremea studenţiei datează prima sa încercare, eşuată de altfel, de a alcătui o colecţie de Poveşti, Cântece, Descântece şi Cimilituri. Între 1855 şi 1856 Sbiera va cerceta satele Horodnic de Jos şi Voitinel, adunând un mare număr de poveşti care vor fi publicate abia peste 30 de ani, în 1886, sub titlul Poveşti populare româneşti. Din popor luate şi poporului date. Deşi autorul repovesteşte basmele şi poveştile culese, el nu denaturează expresivitatea limbajului popular, reuşind cu iscusinţă să reconstituie atmosfera firească a naraţiunii. Lucrarea este considerată printre primele de acest gen din ţară, conţinând motive, anecdote şi clişee originale, cu caracter de unicitate, fapt care-i sporeşte valoarea istorică şi ştiinţifică. Ea se remarcă prin bogăţia şi varietatea subiectelor pe care le conţin basmele, poveştile şi snoavele culese. În plus, limba populară a Poveştilor prezintă particularitatea graiului bucovinean. Al doilea volum, intitulat Colinde, cântece de stea şi urări la nunţi apare peste doi ani, lucrare prestigioasă, care se impune prin observaţii interesante privind datina colindatului, descrierea obiceiurilor Malanca şi Irozii ş.a. Oraţiile de nuntă sunt însoţite de note explicative, alcătuind o "succintă schiţă monografică a acestui ceremonial". Alături de fraţii Hurmuzachi, V. Alecsandri, D. Petrino, D. Paicu ş.a. Sbiera devine, din 1865, colaborator al Foii Societăţii... Chiar din primul număr al acestei publicaţii îi apare studiul Despre însămânţa refrenului de "O Lere Doamne" din colindele româneşti, despre timpul ivirii şi despre însemnătatea lor. Devenind apoi redactor al Foii Societăţii... va căuta să impună sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul, ceea ce va conduce la o ruptură a relaţiilor cu Vasile Alecsandri, acesta din urmă fiind revoltat de transcrierea lucrărilor sale de către Sbiera. Una dintre cele mai mari întreprinderi ale Societăţii culturale Astra din Sibiu a fost elaborarea Enciclopediei româneşti. Cel care a primit această grea misiune a fost dr. Corneliu Diaconovici. Acesta va apela la colaboratori din toate provinciile româneşti. Din Bucovina, cel mai avizat colaborator s-a dovedit a fi I. G. Sbiera, care a furnizat relaţii pertinente referitoare la persoane, denumiri de locuri geografice şi localităţi, apărute în toate cele trei volume (Sibiu 1889, 1900 şi 1904). Lucrările memorialistice Familia Sbiera... şi Aron Pumnul. Voci asupra vieţii şi însemnătăţii lui... constituie un capitol însemnat din activitatea savantului. Prima, structurată în trei părţi (Tradiţia familiară, Familia Sbiera în istorie şi Amintiri din viaţa mea) reprezintă o mare valoare documentară, mai ales prin informaţiile de istorie a vieţii politice şi culturale a Bucovinei, corelate cu evenimentele din întreg Imperiul. Valoroasă sub aspect documentar este şi Aron Pumnul. Voci asupra vieţii şi însemnătăţii lui... Lucrarea - o colecţie de cuvântări şi articole - include în anexă broşura Lăcrămioarele învăţăceilor gimnasiaşti la mormântul prea-iubitului lor profesor Arune Pumnul, răpăusat într-a 12/14 ianuarie, Cernăuţi, 1866. În această broşură se află se află şi poezia de debut a lui Mihai Eminescu. În 1885 I. G. Sbiera publică Codicele Voroneţian, un manuscris care, după părerea sa, datează din sec. al XVI-lea, reprezentând copia unei traduceri româneşti a unor texte religioase (faptele apostolilor şi trei episoade soborniceşti, una a apostolului Iacob şi două ale apostolului Petru). El face o analiză ştiinţifică, care a stârnit multe controverse asupra vechimii acestui document şi a locului scrierii sale. Ca profesor universitar, Sbiera a ţinut la Universitatea din Cernăuţi cursuri de limbă şi literatură română, pe baza unor documentaţii riguroase. O parte din cursurile universitare au văzut lumina tiparului sub titlurile: Mişcări culturale şi literare a românilor din stânga Dunării între 1504-1714 (Cernăuţi, 1897) şi Contribuiri pentru o istorie socială-cetăţenească, religioasă-bisericească şi culturală a românilor de la originea lor încoace, până la 1504 (Cernăuţi, 1906). Aceste două lucrări monumentale reprezintă partea cea mai importantă şi trainică a operei lui I. G. Sbiera. El a încercată să găsească răspunsuri la o serie de probleme majore cum ar fi: originea poporului şi a limbii române, ce se înţelege prin literatura naţională şi care sunt elementele definitorii ale "literaturii frumoase şi artistice". Ca disciplină de studiu, considera istoria literaturii ca fiind "cea mai importantă, pentru că literatura este motorul cel mai puternic şi cel mai eficaciu al culturii în general". Folosind toate sursele de informaţii apărute până la scrierea acestor opere, Sbiera le va consemna conştiincios, alcătuind astfel o "primă bibliografie generală" privitoare la istoria limbii române. Lucrărilor de mai sus li se adaugă monografiile despre Grigore Ureche şi Miron Costin, ultima fiind cea dintâi lucrare de acest fel dedicată cronicarului moldovean. Opera acestui cărturar bucovinean, deşi nu are o mare întindere, prezintă un interes deosebit, ea având o valoare documentară de necontestat. Ea a avut partea sa de contribuţie la deşteptarea sentimentelor naţionale din Bucovina şi a pus bazele dezvoltării ulterioare a catedrei de limbă română de la Universitatea cernăuţeană.

BIBLIOGRAFIE

• Diaconovici, Corneliu -Enciclopedia română. Publicată din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român. Tom I-III, Sibiu, 1889, 1900, 1904. • Iacobescu, Mihai - Din istoria Bucovinei, vol. I (1774-1862), De la administraţia militară la autonomia provincială. Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993. • Loghin, Constantin - Şaptezeci de ani de la înfiinţarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862-1932). Cernăuţi, 1932. • Niculică, Alis - Ion G. Sbiera - Viaţa şi opera. Suceava, 2005. • Procopovici, Al - Doi dascăli bucovineni: I. G. Sbiera şi Sextil Puşcariu. În: Luceafărul, XV, Sibiu, 1920. • Reteganul, I. P. - Dr. I. G. Sbiera. În: "Revista Ilustrată. Foaie enciclopedică literară lunară", Şoimuş - Bistriţa, anul II, mai 1899, p. 74-77; iunie 1899, p. 86, 87. • Rusu, Dorina N - Istoria Academiei Române. Repere cronologice. Bucureşti, Ed. Academiei Române, 1992. • I. G. Sbiera - În causa unificării ortografiilor române. În: "Foaia Societăţii", an I, nr. 7/1865, p. 170-176; nr. 8, p. 181-195; nr. 12, p. 283-291. • Idem. - Familia Sbiera şi Amintiri din viaţa autorului. Cernăuţi, 1899. • Idem. - Contribuiri pentru o istorie naţională. Cernăuţi, 1906. • Tcaciuc-Albu, N. - Viaţa şi opera lui I. G. Sbiera. Cernăuţi, 1936. • Ţugui, Pavel. - Prefaţă (la): I. G. Sbiera, Poveşti şi poezii populare româneşti. Ediţia îngrijită şi prefaţată de Pavel Ţugui, Bucureşti, Ed. Minerva, 1971.